Sari la conținut
Home » Blog » Muntele Ceahlau

Muntele Ceahlau

Masivul Ceahlău este cel mai înalt din Munţii Bistriţei din grupa Carpaţilor Moldo -Transilvăneni, fiind totodată şi unul din munţii cu cea mai mare importanţă turistică din Carpaţii Orientali. Masivul Ceahlău este situat pe teritoriul judeţului Neamţ, la mică distanţă de oraşul Bicaz şi de lacul Izvorul Muntelui. Vârful său cel mai înalt este Ocolaşul Mare, cu altitudinea de 1907 m, vârful Toaca măsurând 1904 m.

Sunt 7 trasee turistice marcate pe Ceahlău cu grad de dificultate mediu şi mare, cu două locuri principale de pornire: Izvorul Muntelui (lângă Bicaz) și Durău. (2 dintre ele sunt cu plecare din comuna Bicazul Ardelean, respectiv satul Neagra).
Poate că cele mai provocatoare sunt cele 3 trasee cu plecare din Izvorul Muntelui, dar și cele din Durău, care oferă experiențe deosebite. Acestea permit și celor mai puțin experimentați să guste ceva din trăirea pe care ți-o dă Ceahlăul.

Cei care nu urcă până sus, la Dochia sau pe Toaca, ci doar până la Fântânele sau până la Cascada Duruitoarea, se vor bucura de peisaje de neuitat și pe aceste trasee. Chiar și de jos, din stațiune, Muntele Ceahlău oferă o priveliște de vis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deschide fereastra
1
💬 Doriti sa vorbiti cu noi ?
Scan the code
Salut👋
Te putem ajuta?